Cum sa preparam in casa cosmetice naturale pentru par
Oct 31st
Nepoata mea (sa nu credeti ca e o copilita, a terminat de curand facultatea, dar imi e la fel de draga ca atunci cand era mica:) ) foloseste produsele de mai jos si se lauda ca cei din familie, care folosesc produse din comert, au matreata si li se ingrasa parul imediat pe cand al ei e minunat. Si chiar e minunat. E stralucitor, fara fire despicate si plin de volum. Poate ca in final o sa-i convinga si pe parintii ei sa adopte aceste produse. Pe mine clar m-a convins si deja am inceput sa clatesc parul cu otet.
Cum sa preparam in casa pasta de dinti cu ingrediente naturale
Oct 29th
E foarte simplu sa facem pasta de dinti in casa si mult mai sanatoasa decat cele din comert care contin fluor si alte chimicale deloc sanatoase pe care riscam sa le inghitim. Despre fluor, de exemplu, se tot vorbeste in ultima vreme ca ar fi nociv pentru organism si ca nici pentru intarirea dintilor nu face mare lucru. O data ce cumparam ingredientele, ne vor ajunge pentru foarte mult timp si vom avea dintii mai albi, cu mai putine carii si gingii care nu sangereaza, fara sa dam banii pe paste de dinti de albire sau de protectie a gingiilor scumpe si ineficiente.
Omra Elias – o oaza de liniste, verdeata si mancare sanatoasa
Oct 21st
Am dat peste restaurantul-ceainarie Omra din intamplare, in paginile unei reviste. O poza micuta si trei randuri de text au fost suficiente ca sa ajung la concluzia ca merita sa ne ducem acolo. Asa ca, intr-o dupa-amiaza fierbinte de vara, pe o straduta toropita si tacuta la doi pasi de bd Lascar Catargiu, undeva cam la mijloc intre piata Romana si Victoriei, ne-am oprit sa-i facem o vizita.
Cateva cuvinte despre noua rubrica pe care o inauguram
Oct 21st
Dragi prieteni,
De astazi vom incepe o noua rubrica pe care ne-am propus de ceva timp sa o lansam si, din pacate, nu am reusit sa ne facem timp pentru ea. Aceasta va contine restaurante, terase, cafenele, ceainarii, gelaterii si altele asemenea care promoveaza mancarea sanatoasa sau care au in meniu un numar mare de preparate nu doar gustoase, ci si bune pentru corpul si sufletul nostru. Mancarea trece prin stomac, ce-i drept, dar atinge totul – trupul nostru, starea noastra de spirit, energia si pofta de viata.
Cum noi locuim in Bucuresti, majoritatea vor fi de aici, cu exceptia celor peste care vom da prin escapadele noastre prin tara.
Daca si voi cunoasteti asemenea locatii, va invitam sa ne spuneti de ele ca sa le facem o vizita. Mentionez ca nu avem nici un deal cu proprietarii lor, nu ne acopera costul mesei, nici nu ne-au dat vreo gratuitate si nu avem nici o obligatie de a scrie de bine despre ele. Vom incerca sa fim cat mai obiectivi, desi, normal, “de gusturi nu se discuta”, poate ca noua ne place ceva si altora nu. Vom vorbi si despre cum arata locul respectiv si preparatele pentru ca, nu-i asa?, ochiul trezeste pofta de mancare. Nu vom ocoli si preturile, dar si servirea.
Va invitam asadar in curand sa faceti cunostinta cu primul restaurant de care vom vorbi: Omra Elias.
Semintele de pin – un aliat de nadejde pentru slabit
Oct 17th
Stiati ca se consuma semintele de pin si ca se gasesc in comert? Daca nu, poate ati auzit de celebrul sos italian de culoare verde numit pesto. Unul din ingredientele sale principale il constituie semintele de pin. De curand, am aflat de la o emisiune a dr-ului Oz ca semintele de pin sunt foarte utile pentru slabit.
Cum sa ne detoxifiem ficatul
Oct 15th
Zilnic in corpul nostru se desfasoara o munca foarte grea pentru a ne asigura sanatatea. In fiecare zi suntem expusi la o gramada de toxine prin alimentele consumate, aerul respirat, apa bauta si cosmeticele pline de chimicale pe care le folosim. Unul dintre cele mai importante organe din corp, ficatul, este cel care munceste ca sa elimine aceste substante din sange si, in final, din corp.
Ceaiul verde sau ceaiul alb – care dintre ele e mai sanatos?
Oct 11th
Elena, o cititoare a blogului meu (uau, ce placere imi face sa scriu asa!) mi-a scris urmatoarea intrebare ca si comment la un articol al meu: “Am citit ca ceaiul alb e mai bun decat ceaiul verde. Toate studiile insa recomanda ceaiul verde. Stii cumva care e diferenta dintre ele?”
Deoarece sunt convinsa ca raspunsul e util si pentru alte persoane, m-am documentat si raspund prin acest articol la intrebarea Elenei.
Gradina de pe balcon
Oct 10th
Ce ziceti de niste verdeata proaspata la orice ora din zi (sau noapte)? Eu nici nu concep un castron de bors fara mult leustean deasupra, iar mancarea de cartofi fara patrunjel nu are nici o valoare.
Chiftelute de linte
Sep 30th
Mie imi plac foarte mult chiftelele si de aceea am cautat o varianta vegetariana de a le prepara ca sa pot manca oricand si oricat fara sa-mi fac griji pentru sanatate. Am testat si chiftele din naut, dar nu am fost incantata de rezultat. Vreau sa incerc si chiftele din fasole rosie sa vad cum sunt. Pana una, alta insa, chiftelele din linte sunt in topul preferintelor mele. Sunt atat de asemanatoare la gust cu cele din carne incat aproape ca nu-ti dai seama ca nu contin nici fir de carne.
Iata ingredientele necesare pentru a prepara niste chiftele de linte cu adevarat gustoase:
Iata si ingredientele:
1 cana linte
1 ceapa medie
6 catei de usturoi sau dupa gust
1 morcov mic
½ cana pesmet sau paine bine uscata si faramitata
1 lingurita mustar
1 lingurita pasta de rosii
Sare si piper
1 lingura de patrunjel tocat
1 lingura de marar tocat
1 lingurita sos de soia
Optional:
1 ou sau, pentru vegetarieni, 1 lingurita seminte de in sfaramate si inmuiate in 3 linguri apa calda/1 lingura amidon de porumb
Cum se prepara:
Eu am folosit linte verde care seaman destul de bine cu carnea la aspect dupa ce fierbe – devine maronie. Lintea se fierbe cam 30-45 de minute, dar, atentie, este foarte important ca bobitele sa se inmoaie, dar sa ramana totusi intregi la fiert.
Cat timp lintea a stat pe foc, am dat morcovul pe razatoare, am tocat ceapa marunt si am trecut usturoiul prin presa pentru usturoi. Am luat un pumn de ciuperci si le-am tocat cubulete mici. Nu e neaparata nevoie sa puneti si ciuperci; chiftelele sunt foarte bune chiar si fara ele, dar mie mi se par mai gustoase asa.
Va sfatuiesc sa nu pasati lintea fiarta cu blenderul pentru ca nu va mai avea consistenta carnii, va fi prea pastoasa, asa ca asigurati-va ca o parte din boabe raman intregi sau sunt doar partial sfaramate. Puteti sa folositi o lingura de lemn pentru aceasta operatiune. Eu de obicei o strivesc in pumn.
Am amestecat apoi bine lintea pasata cu ceapa, usturoiul, morcovul ras, verdeata tocata si am adaugat mustarul, pasta de rosii si sosul de soia, dupa care am potrivit de sare si piper. Daca doriti, puteti adauga la chiftele si o mana de ciuperci tocate marunt, calite usor in prealabil si scurse de zeama.
Optional: Puteti sari peste urmatorul pas pentru ca se poate obtine consistenta potrivita a chiftelelor astfel incat sa nu devina sfaramicioase doar echilibrand corect cantitatea de pesmet/paine cu pasta de linte: Adaugati in amestec 1 ou si framantati cu o lingura de lemn.
Cand am fost multumita de consistenta “carnii tocate”, am format intre palme chiftelutele pe care le-am asezat in tava de la cuptor acoperita cu hartie de copt unsa cu ulei de masline. Le-am tinut pana s-au rumenit usor pe o parte (cam 15 minute) dupa care le-am intors cu o paleta de lemn si le-am lasat sa se rumeneasca si pe cealalta.
Le-am servit cu un sos din rosii decojite, ceapa, usturoi, felii decojite de lamaie, ulei de masline, sare si piper. De fapt, mi-am dorit sa fac o mancare de chiftelute in sos de rosii, dar chiftelele de linte nu pot fi lasate in sos – asa cum mi-a dovedit experienta, pentru ca absorb tot sosul exact ca un burete si se inmoaie de tot. Noroc ca nu le-am pus pe toate si am lasat cateva deoparte. Daca turnati sosul peste ele exact atunci cand le serviti si nu mai devreme, vor avea exact gustul chiftelutelor traditionale in sos de rosii.
Bomboane Mojito cu menta si lamaie verde
Sep 27th
Nu stiu daca ati incercat vreodata cocktailul numit Mojito. Eu l-am testat si mi-a placut foarte mult – e pe baza de menta, lamaie verde si rom – o combinatie racoritoare care te transporta instantaneu pe o plaja insorita din Jamaica, la umbra unui palmier, cu nesfarsitul ocean de turcoaz in fata ochilor. Aceste bomboane recreeaza foarte bine gustul cocktailului si, chiar daca a venit toamna, chiar daca ne asteapta zile din ce in ce mai racoroase, putem gusta inca aroma verii dintr-un bol plin cu bomboane verzulii.
