Am gasit in piata dovleac placintar, asa ca in weekend am facut supa crema de dovleac. Dovleacul se poate prepara in nenumarata feluri, asa ca e pacat sa ne limitam doar la placinta cu dovleac (care e foarte buna de altminteri, dar putina variatie nu strica). Supa de dovleac are o culoare de un portocaliu viu care inveseleste pana si o zi innorata si infrigurata ca cea de azi. Nu putem aduce soarele pe cer, dar nu ne impiedica nimeni sa-l punem in farfurie :)

Parca as fi luat globul de aur al soarelui si l-as fi topit in castronul de supa. Ce gust poate avea soarele decat dulce-picant, matasos si fierbinte? Si ce combinatie mai buna de a-l servi decat cu crutoane si seminte crocante?

Culorile sunt un bun indicator de urmat atunci cand cumparam fructe si legume. Specialistii ne recomanda sa mancam zilnic pe cat posibil fructe si legume din toate culorile curcubeului. Voi reveni cu o postare despre beneficiile fructelor si legumelor in functie de culorile lor.

In acest caz, culoarea de un portocaliu viu a dovleacului ne indica faptul ca in el se regasesc multe carotenoide (ca si in morcovi) care impiedica imbatranirea prematura, precum si luteina si zeaxantina care ne ajuta sa avem o vedere mai buna si previn cataracta. In dovleac vom gasi si acizi grasi sanatosi care reduc tensiunea si impiedica aparitia artritei. Mai contine vitamina C, potasiu, magneziu si zinc, datorita carora alcalinizeaza organismul si ne ajuta sa avem dinti sanatosi si oase puternice. Cantitatea mare de fibre prezenta in dovleac ne asigura si o digestie sanatoasa, fiind recomandat si impotriva constipatiei.

Iata si ingredientele pentru supa crema de dovleac de astazi:

1 dovleac nu prea mare (pentru a obtine 1 kg de pulpa de dovleac)

1 ceapa mare

4 linguri ulei de masline

1 mana de seminte de dovleac, floarea soarelui, susan si putin chimen

750 ml apa

2 cuburi de supa* – optional (Recomand folosirea doar de cuburi bio deoarece altfel acestea contin o monoglutamat de sodiu si o gramada de alte chimicale. Altfel puteti inlocui cu o combinatie de sare, piper, boia dulce si iute si verdeturi uscate: cimbru, rozmarin, oregano. Am constatat ca pudra de ceapa uscata si/sau de usturoi uscat merg foarte bine ca inlocuitor de vegeta.)

Paine integrala

1 catel de usturoi

Sare, piper & chili

Cum se prepara:

Am pus apa cu cuburile de supa la fiert si, intre timp, am curatat dovleacul si l-am taiat cuburi – nu trebuie sa fie foarte mici pentru ca se vor inmuia la fiert oricum. Am tocat ceapa foarte marunt. Am pus 2 linguri de ulei de masline intr-o oala si am pus ceapa dupa ce s-a incins uleiul. Am lasat ceapa pe foc pana s-a inmuiat si a devenit translucida. Am adaugat dovleacul si am lasat pe foc amestecand din cand in cand timp de 2-3 minute. Am turnat supa peste dovleac si am lasat totul sa fiarba la foc mic cu capac timp de 10-15 minute. E bine sa incercati dovleacul infigand in el o scobitoare ca sa vedeti daca s-a inmuiat. Cand mi s-a parut suficient de moale, am pasat totul cu blenderul si am potrivit de sare si piper. Puteti adauga si putina boia iute sau chili pentru a face supa mai picanta.

Am pus feliile de paine in tigaie si le-am lasat sa se rumeneasca pe una din fete. Le-am intors ca sa se prajeasca si pe cealalta parte si, la final, le-am stropit cu 2 linguri de ulei de masline si le-am frecat cu un catel de usturoi taiat prin doua.

Am pus semintele in tigaia incinsa, dar cu focul stins si le-am lasat sa se incalzeasca putin pentru a-si intensifica aroma. Am turnat supa in boluri, am presarat semintele deasupra si am servit cu painea aromata cu usturoi.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments