A venit primavara. Pacat ca nu avem inca parte si de mai multe zile insorite. Mi-e dor sa topai prin parc intr-o rochie usoara si sa agat in cui pana la toamna pardesiul. In fiecare weekend imi propun sa impachetez hainele groase, dar iar vine racoarea si inca nu am curaj sa ma despart de ele. Nu mai am rabdare masurand din ochi cat au mai crescut mugurasii in fiecare dimineata. Oare asta o sa fie ziua magica in care un muguras grasunel se va dezbraca de pardesiul lui gros si isi va etala in toata splendoarea bluzita cea noua si colorata. Ce culori se poarta primavara? Galben, roz, alb ca zapada, lila, mov, albastru ca cerul… Florile sunt mereu la moda, nu-i asa?

Si pentru ca a venit totusi primavara, chiar si cu nori si picaturi de ploaie, trebuie sa ne refacem rezervele de energie uzate de lunga perioada de vreme rece. Ce ziceti de o pajiste verde inspicata de flori albe si rosii? Da, stiu, e o salata, dar ar putea fi foarte bine un vestitor al vremii bune:) Si unde mai pui ca e plina de vitamine si minerale. 

Iata si ingredientele magice:

Doua maini de spanac

O ceapa mica

Un pumn de boabe de rodie

1 sfert de castravete mare (din soiul lung, de import pentru ca altul nu gasim acum)

Ulei de masline extravirgin

Zeama de la o jumatate de lamaie

Un sfert de lingurita oregano uscat – optional

Sare & piper

Sa va mai spun cum se prepara?

Simplu ca buna ziua: am spalat si rupt frunzele de spanac mai mari. Daca aveti frunze tinere de spanac (acestea sunt si cele mai gustoase pentru ca sunt mai putin amare si mai fragede), le puteti pune intregi. Am taiat rondele ceapa. Eu am folosit ceapa alba, dar mai indicata este ceapa rosie pentru ca e mai dulce. Sigur, merge si ceapa verde, dar contrastul e mai frumos cu ceapa alba sau rosie. Mancarea  se mananca mai intai cu ochii spune mama mea si eu sunt perfect de acord cu ea. Am adaugat rondelele de ceapa peste spanac. 

Am tocat castravetele cubulete si le-am invitat sa ia parte si ele la festin.

Am desfacut bobitele de rodie deasupra unui castronel. Gasiti in articolul meu despre rodie o metoda ultrarapida de a decoji rodia si puteti afla de ce specialistii ne recomanda sa consumam cat mai des acest fruct cu adevarat extraordinar prin beneficiile sale.

Am turnat cu generozitate peste boabele de rodie ulei de masline si zeama de lamaie. Am potrivit vinegreta de sare si piper si am amestecat-o un pic presand peste boabe cu o furculita ca sa se scurga un pic de suc din bobite. A rezultat un sos pentru salata rosiatic, dulce-acrisor.

Am adaugat in bolul de salata si am mai presarat putina sare si piper. Eu am servit salata simpla, dar puteti adauga daca doriti cubulete de branza feta si masline negre.

Despre spanac sunt sigura ca ati auzit destule. Spanacul contine calciu, fier si vitamina C si este un puternic detoxifiant si regenerator al sangelui. Spanacul mai contine luteina si zeaxantina, carotenoide care previn aparitia degenerescentei maculare, o cauza a orbirii. Sau, mai pe romaneste:), spanacul are grija de ochii nostri. Si, pentru ca un pahar cu spanac are doar 7 kcal, 0% grasimi si 1 gram de fibre, este perfect atunci cand vrem sa slabim.

Eu incerc sa mananc zilnic putina ceapa si macar un catel de usturoi pentru ca sunt antibiotice naturale si ne feresc de raceli. Ceapa contine quercetina, un antioxidant cu proprietati anticancerigene, vitamine A, B, C, E, potasiu, calciu, fosfor, zinc etc. Scade tensiunea datorita sulfidelor continute si fluidifica sangele. Ceapa rosie contine mai multi antioxidanti decat cea alba. 

Oregano este un condiment care ocupa una din pozitiile fruntase in topul alimentelor cu cea mai mare capacitate antioxidanta. De fapt, din punct de vedere al puterii antioxidante, condimentele  in comparatie cu majoritatea alimentelor sunt ca un bolid de Formula 1 care se intrece cu o Lada la numarul de cai putere. Pentru mai multe detalii, rasfoiti Lista capacitatii antioxidante a alimentelor pe care am postat-o pe blog.

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments