Astazi o sa va impartasesc experienta mea cu un accesoriu de gatit la aburi pe care l-am cumparat de cateva luni si pe care il folosesc constant. Incepusem sa caut un aparat de gatit la aburi cand am dat peste o sita reglabila care poate fi utilizata in oale de cele mai diverse dimensiuni si care este si foarte ieftina, spre deosebire de acesta.

 

Este din inox si e chiar draguta pentru ca se desface ca o floare, iar cand nu o folosim se poate strange strange (ca un boboc) si ocupa foarte putin spatiu. In functie de cat de larga este gura vasului in care o introducem, se poate deschide mai mult sau mai putin. Are niste picioruse la baza si se pune apa la fundul vasului cat sa nu intre printre ochiurile sitei.

In apa se pot adauga diverse condimente, coaja de lamaie etc. pentru ca aburii emanati sa parfumeze mancarea. Eu prefer sa pun condimentele printre alimente, astfel incat aroma sa patrunda mai puternic.

Eu va recomand sa folositi un capac de sticla – se gasesc in comert si au de obicei o gaurica pentru eliberarea vaporilor in exces. Asa veti putea vedea foarte usor cand se face mancarea si in plus puteti da focul la minim pentru ca aburii vor ramane in mare parte in oala. Eu am constatat ca e mai dificil sa folosesc un capac fara gaura pentru ca fie trebuie tinut usor ridicat ca sa iasa din aburi si putem scadea prea mult temperatura sau, dimpotriva, tinem oala complet acoperita riscand sa inmuiem prea mult legumele.

Spre surprinderea mea, am descoperit ca mancarea este gata foarte repede. De aceea nu e o idee buna sa faceti altceva in timp ce gatiti la aburi. Legumele sunt facute in cateva minute. Doar atunci cand punem de exemplu cartofi intregi cu coaja sau sfecla rosie intreaga, timpul de fierbere la aburi este mai lung. Eu am constatat ca nu e o idee buna sa coc sfecla intreaga pentru ca a durat o ora si a fost cat pe-aci sa ard oala fiindca se evaporase complet apa si tot ramasese partial cruda. Dupa aceea am taiat-o in jumatate si a fost gata cam in 30 de minute, dar trebuie sa luati in calcul si marirea legumei. Eu am folosit sfecle mici. Cel mai bine e sa taiem legumele voluminoase in bucati mai groase.

Atentie: pestele sau carnea se patrund foarte repede si trebuie sa avem grija sa nu le gatim in exces. In cateva minute sunt perfecte. Eu am pus macrou intreg (umplut cu felii de lamaie, rondele de ceapa, ramurele de rozmarin, presarat cu sare si piper) si a fost gata la fel de repede.

Legume fierte la aburi suna a mancare de spital, nu ne trezeste nici o pofta de mancare. Dar exista nenumarate variante de sosuri pe care le putem adauga pentru a le schimba complet gustul si a le transforma intr-un fel de mancare apetisant.

Iata doua retete pentru asezonarea legumelor fierte la aburi care au avut succes la noi in familie:

Vinegreta cu susan: sos de soia amestecat cu suc de lamaie, piper, seminte de susan foarte usor prajite in tigaie, ulei de masline extravirgin.

Sos de usturoi: iaurt, mustar, suc de lamaie, sare, piper, usturoi tocat sau presat, ulei de masline extravirgin si, optional, turmeric (curcumina)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments